Arcul de Triumf

Cheile Lapoşului

Cheile Laposului

Canionul Lapoşului este localizat în Munţii Hăşmaş, la o altitudine de aproximativ 1.000 de metri. Obiectivul este înscris într-un traseu turistic circular, marcat cu triunghi roşu, care pleacă din Cheile Bicazului (de la 850 metri altitudine), mai exact de la kilometrul 29 al şoselei DN12C. De aici începe un urcuş greu, pe o potecă îngustă, prin pădure, dar şi cu deschideri de peisaje minunate. Drumul intră în Canionul Lapoşului, un defileu impresionant, unde cea mai importantă parte o reprezintă cascada din chei, o cădere de apă spectaculoasă, care iarna se transformă într-un evantai de gheaţă. De fapt, spre ieşirea din Canion, pârâul formează nenumărate cascade mai mici. Vei trece şi pe lângă Piatra Cupaş sau Piatra Altarului, recunoscută după forma sa de triunghi, ţuguiată în sus. Traseul prin canion traversează de nenumărate ori râul, aşa că îţi trebuie puţină îndemânare la echilibristică sau încălţăminte adecvată.

Traseul iese apoi în Poienile Cupaş, când urcuşul devine mai domol. Poteca trece pe lângă fânăriile din locul numit „La Şodron”, apoi poteca urcă spre stânga, la Şaua Cupaşului, în punctul de maximă altitudine 1.275 de metri. Aici există un punct de belvedere unic, de unde se pot admira vârfurile munţilor, cele mai cunoscute fiind  Vf. Suhardul Mare (1504 m) şi Vf. Suhardul Mic (1344 m).

De aici, traseul coboară din nou în Cheile Bicazului, pe traseul este marcat cu punct roşu. Traseul de aici este mai uşor, deoarece iese într-un drum forestier, care duce în şoseaua DN12C, la mai puţin de jumătate de kilometri de punctul de începere al traseului.

Cum diferenţa de altitudine este mare (425 de metri), iar urcuşul abrupt, iarna este destul de greu de parcurs acest traseu. Ai nevoie de echipament special. Traseul are o lungime de 5 km şi se parcurge în aproximativ 3 ore pe timp de vară. Însă atenţie: în verile secetoase, Lapoşul seacă, iar cascadele, ce reprezintă farmecul acestui defileu, dispar.

În Munţii Hăşmaş nu trebuie să ratezi rezervaţia Cheile Bicazului, chei ce fac legătura între Transilvania și Moldova, dar nici Piatra Singuratică, locul ideal al iubitorilor de căţărări.

Dacă ți-a plăcut articolul intră în comunitatea noastră de pe facebook printr-un simplu LIKE! Astfel ne vei ajuta și tu să promovăm cum trebuie VALORILE ROMÂNEȘTI!

Sursa: cesavezi.ro

loading...