Arcul de Triumf

Unirea Principatelor Române, pregătită încă din 1848

unirea-principatelor-romane

Unirea Principatelor se sărbătorește în fiecare an pe data de 24 ianuarie. Tot pe această dată, în anul 1859,  Alexandru Ioan Cuza  este votat unanim, domn al Moldovei și al Țării Românești, de cele două camere de deputați, prima dată la Iași, apoi la București.

Alexandru Ioan Cuza spunea: „V-am zis că ea va fi precum România o va dori și o va simți.”

După moartea lui Mihai Viteazul din anul 1601, toată lumea aștepta unirea. Primii pași s-au făcut odată cu evenimentele revoluției de la 1848, aici demonstrându-se categoric independența de unitate a românilor. Un alt factor important a fost faptul că domitorul muntean Gheorghe Bibescu a desființat vama de la Focșani, aceasta reprezentând principala cale de trecere între cele două țări. Neținând cont de interesele poporului român, Rusia Țaristă și Imperiul Otoman au încheiat  într-un cartier din Constantinopol la Balta Liman, în primăvara anului 1849, o convenție cu o valabilitate de șapte ani, care afecta suveranitatea Principatelor. Această convenție stabilea ca domnitorii celor două țări românești să fie considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman și să fie numiți direct de sultan, cu acordul Rusiei Țariste.

În cursul anului 1853, s-a declanșat Războiul Crimeii, rezultat în urma neînțelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar după înfrângerea Rusiei s-a permis încheierea tratatului de pace la Paris în 1856, constând în trecerea Principatelor Române sub protecția puterilor semnatare și căpătând dreptul de a face propuneri de reorganizare,  care să se îndeplinească ținând cont de dorințele românilor.

După anul 1853 apare o formațiune politică numită „Partida Națională” organizată de pașoptiștii moldoveni și munteni, reîntorși în număr mare în tară.

Adunările Ad-hoc și-au deschis lucrările în septembrie 1857, atunci când pentru prima oară deputați tărani au fost prezenți, iar forțele sociale și politice erau chemate să se pronunțe în legătură cu acestă problemă.

Luna următoare a anului a a adus primele rezoluții, votate cu un conținut asemănător în Adunările Ad-hoc ale Moldovei și Țării Românești, prin care se exprima clar voința de unire.

Alexandru Ioan Cuza, după mai multe dispute, în Adunarea Electivă a Moldovei a fost ales și propus în unanimitate „om nou la legi noi”, după cum aprecia Mihail Kogalniceanu. În Țara Românească, într-o ședință secretă a Adunării Elective din data de 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus  alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar propunerea a fost acceptată în unanimitate. A fost aceeași alegere în ambele Principate, acest fapt reprezentând o victorie însemnată a poporului roman în lupta sa pentru formarea unui stat național unitar.

Marile puteri europene s-au întâlnit la Paris  pentru conferința desfășurată între 26 august și 6 septembrie 1859 și au fost nevoite să accepte unirea înfăptuită de români. Ca și domn al Principatelor a fost recunoscut Alexandru Ioan Cuza, recunoașterea sa fiind limitată însă, numai la durata vieții acestuia.