Rețeta zilei: Pască cu brânză dulce și stafide

 pasca

Pregătire: 1 oră
Preparare: 1 oră
Dificultate: mareVin: Fetească Neagră

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 700 g făină
  • 1 cană lapte
  • 50 g unt
  • 3-4 ouă
  • 200 g zahăr
  • 1 cub de drojdie sau 1 plic de drojdie uscată
  • sare

Pentru umplutură:

  • 1 kg brânză de vaci sau 1 kg smântână
  • 300 g stafide
  • 4 ouă
  • 1 cană zahăr
  • coaja rasă de la o lămâie

Mod de preparare

Pasca este un dulce special, făcut doar de Paște sau la Înălțare și, din multe puncte de vedere, este un tribut pe care-l aduce poporul nostru de păstori marii Sărbători legate de Înviere.

  1. Pune la scurs într-o sită brânza. Dacă foloseşti smântână, aceasta trebuie să fie foarte groasă şi fără zer.
  2. Amestecă 3 linguri cu făină cu drojdia şi puţin lapte călduţ. Lasă să crească. Cerne făina într-un castron adânc, adaugă ouăle întregi şi maiaua. Maiaua se ţine la cald până când creşte, apoi se foloseşte.
  3. Toarnă laptele cald (în care ai topit 200 g zahăr şi 1 linguriţă cu sare) peste făină şi frământă aluatul 20 de minute. Adaugă treptat unt în timpul frământatului.
  4. Pentru umplutură, amestecă într-un castron adânc brânza sau smântâna cu ouăle, stafidele spălate şi scurse, 1 cană cu zahăr şi coaja rasă de la o lămâie. Omogenizează bine.
  5. Foloseşte două forme rotunde pentru pască (o cratiţă sau o formă de tort). Unge-le cu unt şi îmbracă-le cu aluat. Toarnă jumătate de umplutură în fiecare formă şi coace-le în cuptorul preîncălzit pentru o oră.

Poftă bună!

Leave a Reply